MApN anunță prețul pe care trebuie să-l plătim pentru cele 7 sisteme de rachete Patriot. Americanii vor miliardele de dolari în avans

MApN anunță prețul pe care trebuie să-l plătim pentru cele 7 sisteme de rachete Patriot. Americanii vor miliardele de dolari în avans
Publicat: 23/10/2017, 19:14

Astfel, MApN a pus în dezbatere publică Legea pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, care prevede atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziționarea, începând cu anul 2017, a 7 sisteme de rachete sol-aer Patriot.

Proiectul menționat prevede asigurarea în bugetul MApN a fondurilor necesare realizării acestor achiziții în cuantum de aproximativ 3,9 miliarde USD, fără TVA.

În expunerea de motive a proiectului de lege se menționează că totalul estimat al achizițiilor este de 3,9 miliarde USD fără TVA, începând cu anul 2017, și fără sumele necesare realizării infrastructurii.

Primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) dintre cele achiziționate va fi contractat până la sfârșitul anului 2017, în configurația și contravaloarea în lei a sumei de 764,78 milioane USD, prin primul contract de stat de tip LOA, la care se adaugă TVA, se mai arată în proiectul MApN.

În expunerea de motive a proiectului de lege se arată și faptul că MApN va derula plăți în avans pentru aceste achiziții.

„Potrivit normelor procedurale specifice Programului FMS, contractele de stat de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) presupun ca fazele execuției bugetare – lichidarea, ordonanțarea și plata – să se parcurgă anterior livrării bunurilor și prestării serviciilor și fără verificarea documentelor justificative care să ateste această livrare/prestare, certificarea urmând să se realizeze până la termenul final stabilit în contract sau în amendamentele la acesta. Astfel, Ministerul Apărării Naționale va efectua pentru începerea derulării LOA plăți în avans, iar aceste plăți vor putea fi justificate prin bunuri livrate și servicii prestate la termenul final stabilit prin LOA, care va depăși cel puțin un an bugetar”, se menționează în expunerea de motive a proiectului de lege al MApN.

În documentul citat se subliniază faptul că, pentru România, constituie interes esențial de securitate realizarea capabilității de apărare aeriană cu baza la sol, întrucât asigură întărirea securității naționale și regionale și contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Proiectul de lege este pus în acest moment în dezbatere publică, pe site-ul MApN, urmând a fi înaintat ulterior Parlamentului, spre dezbatere și aprobare.

Ministerul Economiei, prin Aerostar SA, și compania americană Raytheon International Defence System au semnat, miercuri, în prezența premierului Mihai Tudose, Memorandumul privind colaborarea în domeniul echipamentelor și componentelor aferente sistemului integrat multilevel de apărare aeriană.

„Documentul prevede transferul de tehnologie și asistența tehnică necesară pentru modernizarea și retehnologizarea echipamentelor existente, precum și asigurarea suportului tehnic specific pentru sistemele de rachetă Patriot. Semnarea memorandumului permite astfel lansarea efectivă, în cursul acestui an, a procedurilor pentru achiziționarea primului sistem Patriot din dotarea Armatei României, în concordanță cu Planul de înzestrare pentru 2017 – 2026 și în contextul angajamentelor României ca stat partener în flancul estic al NATO și partener strategic în relația cu SUA”, informează Guvernul.

Până la finele anului, Armata Română va achiziționa primul sistem Patriot, precum și 10 transportoare blindate Piranha, a anunțat, pe 27 septembrie, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. „Până la finele anului, Armata Română va achiziționa primul sistem Patriot, așteptăm scrisoarea de acceptarea din partea Statelor Unite pentru a putea să trecem la contractare și să putem achiziționa primul program. În discuțiile cu secretarul Apărării, Mattis, noi am solicitat clauza «dependable under taking» adică eșalonarea plătii sistemelor Patriot pentru că este, pe de o parte, o dovadă de predictibilitate, pe de altă parte este mult mai convenabil pentru noi să putem să asigurăm pe următorii ani achiziționarea acestor sisteme”, spunea Mihai Fifor.

Informațiile privind achiziționarea rachetelor Patriot au apărut în aprilie când MApN a trimis o cerere către Guvernul SUA în care își exprimă disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmând ca procedurile de achiziție să fie demarate anul acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×